Reuniune la Cluj pentru o Europă a valorilor

UE

Reuniune la Cluj pentru o Europă a valorilorCoeziune socială, creștere economică și solidaritate sunt câteva din conceptele cheie cu care s-a deshis astăzi Conferința rețelelor de informare europeană, la Cluj. Niculae Idu, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Lucinia Bal, șeful Biroului de Informare al Parlamentului European, Vasile Pușcaș, profesor universitar doctor și Toader Nicoară, prorector al Universității Babeș-Bolyai, au deschis sesiunea de dezbateri pe cele mai intens discutate subiecte europene la ora actuală.

“Trăim vremuri extraordinare; criza cu care ne confruntăm nu este doar una economică sau financiară, ci este și o criză a valorilor societății noastre”, a declarat Niculae Idu la începutul discursului său. Pe acest considerent s-a dezvoltat discuția de dimineață, cu o focalizare pe Tratatul de la Lisabona și schimbările ce se vor produce ca urmare a intrării lui în vigoare, dar și pe viziunile instituțiilor europene cu privire la evoluția Uniunii până în anul 2020. De altfel, prima dezbatere din cadrul conferinței s-a intitulat “UE 2020 – România 2020”.

În sesiunea de după-amiază au avut loc trei dezbateri în paralel, pe diferite tematici de mare interes: “Priorități de comunicare şi valori din perspectiva UE şi RO”, “Schimbarea climei / biodiversitate”, “Programul UE de relansare economică”. Printre invitați s-au numărat: Aura Răducu, reprezentant al Direcției Generale REGIO din cadrul Comisiei Europene, Amb. Sergiu Celac și Francis Whyte, de la Direcția Generală Communication, CE.

Vă reamintim că acest eveniment, organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, continuă și mâine, la Hotel Belvedere.

Patricia Labou

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts