Reacția UE la gripa porcină a fost exagerată

Sănătate UBB Radio

Eurodeputații de la comisia pentru mediu si sănătate publică au critica reacția „exagerată“ a UE  privind gesionarea problemei gripei porcine din 2009-2010. Această reacție a dus la teamă, chiar panică, și la cheltuirea unor fonduri uriașe investite în programele de vaccinare.

Conform cifrelor provenite de la Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, gripa A (H1N1) a cauzat 2.900 de morți în Europa până la sfârșitul lui aprilie 2010. Aceste cifre sunt reduse prin comparație cu rata de mortalitate estimată pentru gripa de sezon, care este de 40.000 de decese pe an într-o perioadă normală și 220.000 într-un anotimp sever, conform Comisiei Europene. Severitatea moderată a gripei H1N1 a fost recunoscută oficial și de Organizația Mondială a Sănătății în mai 2009. Cu toate acestea, cu o lună mai târziu, această organizație a lansat alerta la cel mai înalt nivel – luând în considerare capacitatea de diseminare a virusului și nu severitatea bolii.

Nivelul maxim de alertă a declanșat în UE o serie de măsuri, printre care campanii de vaccinare foarte scumpe în statele membre. Costurile sunt estimate la 1,3 miliarde de euro în Regatul Unit și între 700-760 de milioane de euro în Franța – prin comparație cu 87 de milioane de euro pentru gripa de sezon în Franța. Cheltuirea a miliarde de euro împotriva gripei H1N1 pare disproporționată prin comparație cu severitatea bolii, susține raportoarea Michèle Rivasi.

Aceasta susține că evaluarea gestionării gripei H1N1 în 2009-2010 în UE arată faptul că avem nevoie de mai multă cooperare, mai multă independență și mai multă transparență. Tot Michèle Rivasi a cerut o revizuire a planurilor de prevenire a unei epidemii de gripă în viitor pentru ca acestea să devină suficient de autonome și flexibile.

__________

Mara Rusu

Foto: telegraph.co.uk

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts