Rădăcinile unui zâmbet

copil

Trei studenți ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Macaleț Felicia, Măniceanu Alina-Ramona, Danci Cristian Florin, în colaborare cu Asociația ,,Donează Păr Copilașilor” (DPC), au inițiat campania publică de susținere și colectare de fonduri „Descoperă rădăcinile unui zâmbet”.

În cadrul campaniei s-au inițiat o serie de acțiuni pentru a mobiliza opinia publică să contribuie la strângerea de  fonduri pentru confecționarea perucilor pentru copiii bolnavi de cancer. DPC informează că, în România, la ora actuală, sunt colectate peste 2000 de cosițe, dar nu există fondurile necesare pentru colectarea perucilor. Deși există o lege la nivel european care prevede achiziționarea unei peruci pentru copiii care ajung în stadiul chimioterapiei, în România ea nu este aplicabilă.

Campania își propune ca odată identificată problema, soluțiile reglementate de cadrul legal să devină realități legislative pentru România. ,,Printr-un eveniment caritabil dorim să le oferim un sprijin acestor copii a căror șanse de supraviețuire sunt ridicate, însă ale căror procese de vindecare sunt dureroase și au un impact dăunător asupra stimei de sine”, susține una dintre inițiatoarele proiectului, Felicia Macaleț care va oferi mai multe detalii despre campanie în cadrul emisiunii ,,Se întâmplă în oraș”, UBB Radio Online, moderată de Loredana Bertișan și Alexandra Enășoaie.

Campania debutează astăzi, 18 mai 2016, ora 22:00, club Revolution cu un eveniment de Stand- Up Comedy. Banii adunați în urma vânzării biletelor vor fi donați pentru confecționarea perucilor. Conform informației publicate pe site-ul Ministerului Sănătății s-a constatat că în România șase copii sunt diagnosticați cu cancer în fiecare săptămână, cei care sunt supuși tratamentului pe bază de citostatice nu beneficiază de ajutor din partea statului privind achiziționarea unei peruci.

Doina Stînă / Sursa foto: https://www.facebook.com/