Primul Institut Regional de Gastroenterologie și Hepatologie din România a fost deschis la Cluj-Napoca

Primul Institut Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie din România a fost inaugurat la Cluj-Napoca, în urma fuziunii Clinicilor Medicala III și Chirurgie III, specializate în gastroenterologie, hepatologie și chirurgie digestivă printr-o decizie a Ministerului Sănătăţii.

„Înființarea Institutului <<Octavian Fodor>>, primul de acest fel din România, este recunoașterea a ceea ce s-a făcut în ultimii ani în domeniul gastroenterologiei și hepatologiei, a tradiției de la Cluj. Planurile noastre sunt legate de a continua performanța care există în momentul de față, pe partea de endoscopie, de imagistica-ecografie, chirurgie, și dorim să ajungem în trei-patru ani și la realizarea de transplanturi pancreatice și hepatice. De asemenea, mizăm și pe un nucleu puternic de cercetare, și pe dezvoltarea unui bloc operator și a unei secții de Terapie Intensivă.”, a declarat Mihai Mleșnițe, managerului Institutului.

Finantarea instituției va fi asigurată din fonduri de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, dar medicii speră şi într-un sprijin direct al Ministerului Sănătăţii şi al autorităţilor locale, mai ales pentru realizarea unor investiţii în infrastructură.

Mleșnițe a mai precizat că bugetul anual necesar se ridică la circa 35 de milioane de lei, suma care va asigura o capacitate de tratare a 20.000 de pacienţi, anual.

_____________

Ana Giol

Distribuie articolul!