Preluarea mandatelor de către noii miniştri

Administraţie

Miniştrii Guvernului Ponta preiau astăzi mandatele de la predecesorii lor . Premierul Victor Ponta a menţionat că există un pericol real ca structuri mafiote să  conducă anumite zone din ţară. El a cerut noii conduceri a Ministerului Administraţiei şi  Internelor să nu permită implicarea Poliţiei în campania electorală şi să combată crima organizată, să nu răspundă comenzilor de partid, conform Mediafax.

Mandatul de ministru al Internelor a fost preluat de către Ioan Rus, iar cel de ministru delegat pentru Administraţie de către Victor Paul Dobre. Premierul  Victor Ponta a fost prezent la ceremonia de preluare a mandatelor. El a menţionat că structurile mafiote pot fi combătute inclusiv prin eliminarea unor angajaţi prea „apropiaţi” de acestea.

“Îmi doresc un minister mult mai puţin politizat decât a fost în perioada anterioară. Ministerul Administraţiei şi Internelor nu este un minister de partid şi cer celor doi miniştri să vă asigure că numirile, promovările, schimbările în funcţie şi deciziile importante nu se iau la sedii de partid. Să vă gândiţi mai puţin la liderii politici naţionali sau locali şi mai mult la ce aveţi de făcut în meserie”, a spus premierul Victor Ponta  reprezentanţilor MAI, citat de Mediafax.

Şeful Guvernului  a spus că îşi doreşte ca alegerile să fie organizate în mod corect , nu se vor accepta situaţii cum au fost cele din judeţul Neamţ, în care poliţiştii păzesc autocarele partidelor pe perioada campaniei electorale.

„Vreau să trăiesc într-o ţară în care copiii mei nu se tem să iasă pe stradă, în care nu se dau din maşină jos tot felul de indivizi şi ne iau la bătaie pentru că am îndrăznit să claxonăm”, a mai spus Ponta angajaţilor ministerului.

Premierul Victor Ponta  a spus că va căuta  împreună cu Ministerul Finanţelor soluţii de de rezolvare a problemelor financiare din sistem.

____________

Laura Țaran

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts