Ponta: Nu poți da o lege să modifici o hotărâre judecătorească

Politic UBB Radio

Preşedintele PSD , Victor Ponta, a declarat, astăzi, în cadrul întâlnirii pentru semnarea protocolului de înființare a Uniunii Social Liberale (USL) Cluj, că intenţia Guvernului de a plafona salariile cadrelor didactice este neconstituţională, argumentând că astfel s-ar anula o hotărâre judecătorească definitivă.

“Înțeleg că Boc vrea să își angajeze răspunderea ca să modifice două legi pe care și-a asumat răspunderea anul trecut, adică pe legea educației și legea salarizării. Nu poți printr-o lege să modifici o hotărâre judecătorească, este profund neconstituțional și un atac la temeliile statului de drept”, a afirmat Victor Ponta.

Președintele PSD  a adăugat că, dacă premierul Emil Boc își va angaja răspunderea pe legea plafonării salariilor, membrii USL au obligația să depună plângere penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești.

„Aici nu este vorba despre o răspundere politică, este vorba de un lucru mult mai grav, de o infracțiune penală.”, a conchis Ponta.

Potrivit unei decizii luate joi în ședință de urgență de coaliția de guvernare, salariile profesorilor vor fi plafonate. Actul normativ pe care Guvernul își va angaja răspunderea în fața Parlamentului prevede o reducere cu 33% a salariilor celor peste 13.000 de cadre didactice care și-au câștigat în instanță drepturile bănești.

___________

Ana Giol

Foto: Călin Creţu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts