PE: Românii și bulgarii vor avea acces la piața de muncă a UE

UE

Toate statele membre ale UE trebuie să permită accesul bulgarilor și românilor pe piața forței de muncă până la sfârșitul acestui an, potrivit rezoluției elaborată de Traian Ungureanu (PPE, PD-L) și adoptată ieri de Parlamentul European.

„Cifrele oficiale, inclusiv cifrele de la Comisia Europeană, arată că muncitorii din estul Europei nu au generat șomaj și nu au pus presiune pe sistemele de protecție socială. Dimpotrivă, influxul a adus creștere economică în țările de destinație, evaluat la 1% din PIB.”, a precizat raportorul în cadrul dezbaterii de luni.

Deputații europeni solicită statelor comunitare eliminarea restricțiilor impuse cetățenilor români și bulgari până la sfârșitul lui 2011, înainte de termenul-limită din 2013 prevăzut în tratatul de aderare la UE. De asemenea, statele membre trebuie să își revizuiască regulile privind accesul pe piața muncii și să reanalizeze perioada de tranziție pe care România și Bulgaria sunt obligate să o accepte.

În viziunea deputaților europeni, aceste restricții impuse pe termen lung pot avea un impact negativ asupra liberei circulații, non-discriminării, solidarității și egalității în drepturi.

Propunerile legislative recente ale unor state membre, care încearcă să impună din nou restricții față de alte state comunitare, i-au determinat pe parlamentarii europeni să ceară Comisiei Europene investigarea legalității unor astfel de politici.

Potrivit rezoluției adoptate de PE, recunoașterea calificărilor profesionale reprezintă un impediment în calea mobilității forței de muncă, iar Comisia Europeană va trebuie să reformeze regulile UE în acest domeniu.

____________

Ana Giol

Foto: europarl.europa.eu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts