Patru rectori-parlamentari, declaraţi incompatibili de ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către senatorul PSD Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, deputatul PSD Florian Popa, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti, senatorul liberal Nicolae Robu, rector al Universităţii Politehnica din Timişoara şi deputatul PDL Ştefan Iosif Drăgulescu, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara.

Potrivit ANI, cei patru rectori ar fi în incompatibilitate începând cu data de 10 februarie 2011.

Motivul pentru care Ecaterina Andronescu ar fi în incompatibilitate este acela că exercită simultan funcţia de rector al Universităţii Politehnica Bucureşti şi demnitatea de senator, respectiv funcţia de vicepreşedinte al Partidului Social Democrat.

Florian Popa exercită în acelaşi timp funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti şi demnitatea de deputat.

Rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Nicolae Robu este considerat şi el în incompatibilitate deoarece are în acelaşi timp şi demnitatea de senator, respectiv funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal filiala Timiş.

De asemenea, Ştefan Iosif Drăgulescu s-ar afla în incompatibilitate deoarece ar exercita simultan funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara şi demnitatea de deputat.

ANI anunţă că persoanele față de care s-au constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menționate, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

______

Mara Rusu

Foto: gov.ro

Distribuie articolul!