Parlamentul European made in Cluj

Eveniment UBB Radio

Peste 100 de studenţi din ţară şi din străinătate sunt aşteptaţi de mâine la cea de-a treia ediţie a Simulării Parlamentului European, care se va desfăşura între 14 şi 20 aprilie.  Evenimentul reuneşte studenţi din principalele centre universitare precum Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Constanţa, dar şi din Franţa, Marea Britanie şi Danemarca.

Proiectul îşi propune familiarizarea participanţilor cu mecanismele decizionale din Parlamentul European, precum şi dezvoltarea abilităţilor de public speaking şi leadership.

Cei 135 de concurenţi sunt împărţiţi în 5 comisii precum Cultură şi Educaţie, Drepturile Omului, Justiţie şi Afaceri Interne, Economic şi Monetar şi Afaceri Externe.

Timp de 5 zile, studenţii vor participa la dezbateri şi conferinţe pe teme politice, economice, educaţionale şi culturale.

De asemena, la eveniment vor fi prezente şi personalităţi de seamă din lumea politică şi economică, precum rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga, prodecanul Facultăţii de Studii Europene, Nicolae Păun, europarlamentara Ramona Mănescu şi însărcinatul cu afaceri din partea ambasadei Olandei, Hans Sandee.

Pe parcursul simulării se va redacta un ziar care va conţine  articole despre eveniment, interviuri cu participanţii şi invitaţii precum şi poze de la evenimente.

De asemenea, la sfârşitul zilelor de şedinţe şi dezbateri, se va întocmi o rezoluţie, ce va fi trimisă Parlamentului European.

Simularea  Parlamentului European are şi caracter de concurs, întrucât cei mai activi participanţi, precum şi cei cei mai buni oratori vor fi premiaţi la final.

Delia Marinescu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts