Parc Ştiinţific şi Tehnologic Metropolitan în curând la Cluj

UE

Acordul Cadru de Colaborare pentru constituirea Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Metropolitan a fost semnat, astăzi, de reprezentanţii universităţiilor de stat din Cluj- Napoca şi cei ai autorităţiilor locale. În prezenţa prefectului Florin Stamatian, ceremonia de semnare a avut loc în centrul oraşului, pe pietonala Matei Corvin, în cadrul evenimentului organizat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) şi Centrul Regional Europe Direct Transilvania de Nord, cu ocazia Zilei Europei.

Acordul are ca scop dezvoltarea de proiecte de infrastructură de afacere şi cercetare în cadrul unui parc ştiinţific şi tehnologic. El va putea ajuta universităţiile „să formeze cercetători şi condiţii optime pentru cercetare” după cum a declarat prefectului Florin Stamatian.

Pe lângă prefectul Florin Stamatian, acordul a fost semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, primarul comunei Baciu, Ioan Pop, Andrei Mărcuş, prorector al UBB, Radu Munteanu, rectorul UTCN, Constantin Ciuce, rectorul UMF, Augustin Vlaic, prorector al USAMV, Radu Solovăstru, rectorul UAD, Claudiu Coşier, ADR N-V, Mircea Miheştean, de la Oficiul Teritorial pentru IMM-uri, Mircea Chintoanu, de la Institutul de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică

Până la sfârşitul acestui an se va elabora un proiect, pe baza căruia parcul ştiinţific şi tehnologic va putea obţine finanţare europeană. În caz contrar, el va fi construit fie pe un teren di comuna Baciu, fie pe un teren din Cluj-Napoca.

Parcurile ştiinţifice şi tehnologice au apărut în Europa de Vest şi America de Nord în anii ‘90, în special în domeniul tehnologiei informaţiei. Pe lângă structurile de sprijin pentru afaceri, aceste parcuri înglobează atât activităţi cât şi rezultate ale cercetării şi ale dezvoltării tehnologice.

_________

Mihaela Creţu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts