Obligativitatea introducerii uniformei şcolare a fost respinsă

Propunerea legislativă cu privire la introducerea ţinutei şcolare obligatorii în învăţământul general obligatoriu, liceal şi profesional de stat şi particular a primit un raport negativ din partea senatorilor din Comisia de învățămȃnt.

Unii senatori au susținut că purtarea unei uniforme școlare ar putea afecta în mod negativ personalitatea elevilor din învățămȃntul primar și din cel gimnazial.

Opiniile membrilor Comisiei au fost împărțite, unii considerȃnd că măsura introducerii unei ținute vestimentare în scoli ar putea armoniza atmosfera și ar pune un semn de egalitate între elevii care provin din familii cu venituri bune și cei care provin din familii mai sărace.

Preşedintele Comisie de învăţâmânt a Senatului, Mihail Hărdău, a subliniat că susţine obligativitatea uniformei în şcoli pentru că “o anumită disciplină se realizează nu prin autoimpunere, ci prin impunere”. De asemenea, el a susţinut ideea unei perioade de tranziţie de trei ani pentru a se depăşi în spaţiul şcolar “emoţia” de după introducerea obligativităţii, potrivit Mediafax.

__________

Oana Alexa

Foto: mediafax.ro