O altă faţă a României văzută prin campania ROMÂNIA de IMPACT

Social

Fundaţia Noi Orizonturi dă startul campaniei naţionale ROMÂNIA de IMPACT, campanie prin care se încearcă ilustrarea unei alte feţe a României.

Mii de tineri şi voluntari din întreaga ţară participă la campania naţională demarată de Fundaţia Noi Orizonturi, încercând astfel să arate o Românie activă, implicată şi de succes. Campania sprijină şi promovează cea mai mare mişcare de tineret din ţară, Cluburile de Iniţiativă Comunitară pentru Tineri IMPACT, deschise în peste 140 de şcoli.

Campania încearcă să aducă în atenţia publicului implicarea tinerilor în comunitate ca soluţie de combatere a indiferenţei civice şi dezvoltarea durabilă a societăţii.

Tinerii din Cluburile IMPACT pot fi susţinuţi prin donaţii de 2 Euro prin sms la 8822 în perioada 28 noiembrie 2011-1 februarie 2012.

Mai multe detalii cu privire la campanie pot fi găsite pe www.noi-orizonturi.ro .

Cluburile IMPACT produc de 10 ani schimbări pozitive în comunităţile lor prin numeroase proiecte. Astfel, ele au devenit cea mai mare mişcare de tineret, un program naţional în care anual se implică 3000 de tineri şi 400 de voluntari. Tinerii renovează, construiesc, curăţă, ajută şi încearcă să rezolve problemele din jurul lor şi să pună România pe roţi.

__________

Oana Alexa

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts