Nu au fost semnalate victime în rândul cetăţenilor români din Japonia

Ambasada României la Tokyo nu a primit, până în acest moment, solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români aflați în Japonia, informează Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, autorităţile nipone nu au semnalat misiunii diplomatice prezenţa unor cetăţeni români printre victimele cutremurului.

Personalul ambasadei României la Tokyo este în legătură permanentă cu autorităţile locale şi guvernamentale, monitorizând situația.

Liniile de comunicaţii şi internet nu sunt funcţionale în zona de nord a Japoniei, situaţie ce pune în dificultate confirmarea existenţei cetăţenilor români în zona afectată. Momentan aeroporturile japoneze sunt închise, iar trenurile au interdicţie de circulaţie.

Cetăţenii români sau familiile acestora pot contacta Ambasada României la numărul de telefon 0081.334.79.03.11, cât şi Departamentul Consular din cadrul MAE, la numărul de telefon 0040.021.319.21.37 sau la adresa de e-mail: __________

Ana Giol

Foto: buzzfeed.com