Ninsori viscolite, polei şi vânt în toată ţara

Din oraş Meteo

În toată ţara vor fi intensificări de vânt, ninsori viscolite, polei, în intervalul 20 ianuarie, ora 10 şi 21 ianuarie, ora 10, anunţă  Administraţia Naţională de Meterologie.

În intervalul menţionat va continua să ningă în Maramureş şi Transilvania, precum şi în toată zona montană.  Ninsorile vor fi mai abundente la munte unde vântul va avea intensificări cu viteze de până la 80…90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În celelalte regiuni precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie şi se va forma polei.

Sâmbătă, stratul noros rămâne destul de compact, dar din când în când mai apare şi soarele prin Oltenia. Precipitaţiile se restrâng în sud-estul ţării mai ales lapoviţă şi se poate forma polei.  Mâine, vreme închisă şi în Capitală, cu cer mai mult noros, doar câteva raze de soare şi în jur de 5 grade la amiază. Dinspre nord-vest va ajunge duminică un nou val de precipitaţii, dar se limitează deocamdată la vestul, centrul şi nordul ţării. Va predomina lapoviţa şi ninsoarea, dar în Banat vor fi mai mult ploi. Temperaturile mai cresc cu aproximativ 2 grade şi vor fi cuprinse între minus 1 grad în estul Transilvaniei şi 10 grade în sudul extrem, la Giurgiu.

În Bucureşti, duminică cerul va fi acoperit de nori, va ploua şi va fi destul de cald, în jur de 7 grade în termomentre.

La munte, norii acoperă cerul toată ziua, iar precipitaţiile asociate vor fi destul de însemnate şi în general sub formă de ninsoare.

Duminică, norii şi ninsorile se mai restrâng spre munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali, în timp ce în restul zonei montane, mai răzbate şi soarele, iar ninsorile vor fi izolate şi slabe.

______________

Andrada Ţăgşorean

Foto: adevarul.es

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts