Mircea Geoană suspendat pentru 6 luni din PSD

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, prin vot, ca preşedintele Senatului, Mircea Geoană, să fie suspendat din partid, ca urmare a declaraţiilor făcute recent de acesta şi postate pe blog.

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a susţinut, într-o declaraţie filmată şi postată, lunea trecută, pe blogul personal, că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

Distribuie articolul!