Liceenii clujeni s-au întâlnit cu scriitorii de elită în cadrul FestLit 2016

Cultură Din oraş

Elevii de la Liceul de Arte Vizuale ,,Romulus Ladea” Cluj-Napoca s-au întânit cu șapte scriitori în cadrul unui desant scriitoricesc organizat în cadrul Festivalului Național de Literatură FestLit 2016. Mariana Bojan, Mariana Gorczyca, Mariana Pal, Aurel Maria Baros, Ion Cristofor și Petre Tănăsoaica au fost scriitorii care au stat de vorbă cu aproximativ 50 de liceeni. 

poza 1

Evenimentul a fost unul menit să-i implice pe tineri în discuții, iar scriitorii au citit poezii care abordau teme apropiate de adolescență.

,,Eu am ales o poezie legată de joc, care mi s-a părut pentru vârsta voastră mai potrivită. Cum ar fi fost acum să vă aduc poezie despre moarte, despre viață, despre fericire. Pe acestea o să le descoperiți voi mai încolo.”, a spus Mariana Bojan la începutul prezentării sale.

poza 2
Mariana Bojan

Aurel Maria Baros a mărturisit că a încercat și el să urmeze o carieră axată pe artă, însă, în pofida viselor lui, a ajuns să fie admis la Academia de Studii Economice pe care a absolvit-o cu succes, urmând și o carieră în domeniu. Totuși, tot el i-a îndemnat pe tineri să-și urmeze vocația, pentru că, deși din profesia economică a reușit să-și plătească facturile, tot timpul s-a refugiat în artă, în poezie.

Aurel Maria Baros
Aurel Maria Baros

Tinerii de la liceul de Arte au interacționat cu scriitorii și au profitat de prezența lor pentru a mai afla câteva detalii ale vieții de artist.

poza 4

Desanturi scriitoricești s-au mai organizat simultan și la alte licee clujene, dar și la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și la Colegiul Studențesc de Performanță Academică. Festivalul Național de Literatură FestLit a ajuns la a treia ediție, fiind inițiat de Uniunea Scriitorilor din România (USR) și organizat de filiala Cluj a uniunii. Marele Premiu al Festivalului din acest an a fost câștigat de Ana Blandiana, pentru volumul ,,Orologiul fără ore”.

– Loredana Bertișan / Sursa fotografiilor: Loredana Bertișan

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts