Iulian Bădescu, primarul Ploieștiului, reținut în dosarul finanțării ilegale a echipei de fotbal Petrolul

Infracțiuni

image-2013-11-26-16075514-70-iulian-badescu-primarul-ploiestiului

În urma unor percheziții efectuate în dimineața zilei de marți, 3 martie, de către procurorii DNA, primarul orașului Ploiești, vizat în dosarul conform căruia Consiliul Local ar fi finanțat într-un mod ilegal echipa de fotbal Petrolul Ploiești, a fost reținut de către procurori, după 7 ore de audieri.

Iulian Bădescu a ieșit cu cătușe de la sediul DNA, negând toate acuzațiile legate de luare de mită din bani alocați echipei de fotbal. Primarul, membru al PSD, a fost dus în arestul Poliției Prahova.

“Zice că am negociat cu el (cu Daniel Capră – n.r) atunci când nici nu era în Consiliul de Administraţie. Acum nu înţeleg de ce DNA nu priveşte lucrurile în ansamblu. Nu e nicio dovadă, ci numai un denunţ al domniei sale, corelat cu o pretinsă acuzaţie de abuz în serviciu. În luna august, nu ştiu când, a zis (Daniel Capră – n.r.) că mi-a dat ceva, după ce a negociat în ianuarie şi februarie cu mine, lucru total fals. Sper ca instanţa să-şi spună cuvântul”

a declarat Iulian Bădescu pentru Mediafax.

La sediul DNA au mai fost aduse și alte persoane pentru audieri în același dosar. Printre acestea se numără Oana Iacob, secretara Primăriei Ploiești, dar și Iulia Alexandru, jurist în cadrul Primăriei.

– Alexandra Boierean / Sursa fotografiei: Hotnews

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts