Invitaţii la TIFF Lounge

TIFF Lounge aduce în faţa publicului invitaţi de seamă. Cinefilii şi fanii festivalului  sunt invitaţi zilnic, de la ora 17 la întâlniri speciale în Piaţa Unirii.

Deja tradiţionalele întâlniri TIFF Lounge au reprezentat de fiecare dată un prilej pentru publicul festivalului de a dialoga cu personalităţile pe care le îndrăgesc şi le admiră. În anii precedenţi, TIFF Lounge-ul a găzduit invitati precum Victor Rebengiuc, Anamaria Marinca, Mircea Albulescu, Corneliu Porumboiu şi mulţi alţii.

Anul acesta,  programul TIFF Lounge este următorul:

Sâmbătă, 4 iunie: Mihai Chiricov, Director Artistic TIFF

Duminică, 5 iunie: Fernando Leon de Aranoa, regizor spaniol

Luni, 6 iunie: Paul Ipate şi Ioana Blaj, protagoniştii spectacolului de teatru “Autobahn”

Marţi, 7 iunie: Paul Muntean, regizor, membru al Juriului Competiţiei Oficiale TIFF 2011

Miercuri, 8 iunie: Vlad Ivanov, protagonistul filmului “Principii de viaţă”

Joi, 9 iunie: Dragoş Bucur, protagonistul filmului “Drumul de întoarcere”

Vineri, 10 iunie: Luminiţa Gheroghiu, actriţă

Sâmbătă, 11 iunie: Marcel Iureş, protagonistul filmului ”Tatăl fantomă”

Ediţia aniversară a Festivalul Internaţional de Film Transilvania îşi deschide ecranele din Piaţa Unirii în aceasă seară de la ora 20.30.

_____________

Andrada Lăutaru

Foto: Tiff.ro

Distribuie articolul!