Învăţătoarea Cristina Anghel renunţă astăzi la greva foamei

Politic Sănătate

După 70 de zile de greva foamei, învăţătoarea Cristina Anghel va reîncepe de astăzi să se hrănească normal. Cristina Anghel este învăţătoare titulară la Şcoala nr. 2 din Caracal.

Aceasta a intrat în greva foamei în data de 26 august, protestând în acest mod pentru neaplicarea Legii de majorare a salariilor cadrelor didactice adoptate in 2008. La acea dată, ea a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Olt, Serviciul de Ambulanţă Olt, Spitalul Municipal Caracal, Primăria şi unitatea de învăţământ unde predă de acţiunea pe care urmează să o intreprindă.

“Lupt pentru toate cadrele didactice care sunt călcate în picioare”

Învăţătoarea a intrat în grevă la domiciliu, iar ulterior, a fost mutate la Institutul de Boli de Nutriţie din Bucureşti unde a fost hrănită prin intermediul perfuziilor deoarece starea ei de sănătate s-a agravat.

Pentru a se putea întoarce la un regim de viaţă normal, aceasta necesită un timp de îngrijiri medicale, de aceea va rămâne spitalizată în continuare.

“Nu vreau să fiu  un martir”

Învăţătoarea a declarat faptul că a luat decizia de a renunţa la grevă în urma unei discuţii pe care a purtat-o cu Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Ioan, conform Mediafax. Totodată, aceasta a mai menţionat şi că Episcopul nu i-a cerut în mod expres să renunţe la grevă, ci această decizie a luat-o ea în urma discuţiei.

Cazul acesteia a intrat atât în vizorul unor politicieni, care au îndemnat-o să renunţe la grevă, cât si al altor cadre didactice care au organizat acţiuni de protest în mai multe oraşe din ţară, în semn de solidaritate cu învăţătoarea.

_____________

Andrada Lăutaru

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts