Interviu | Răzvan Began: „Fotbalul este viața mea!”

Sport

Razvan Began England v Romania U20 International 6245rkf8CFwl

Răzvan Began are 19 ani, iar de curând a făcut saltul de la echipa de juniori  la cea de seniori a CFR-ului . Are 1.93, iar „puștiul senzație”, așa cum a fost denumit pe când avea 16 ani visează ca într-o zi să joace la Manchester City. Cu toate că a ajuns acolo unde nici el nu-și imagina că va ajunge, Răzvan nu a uitat de primul său antrenor, Neluțu Hotea, omul care, spune el, l-a adus în lumea fotbalului.

Mai întâi te rog să-mi spui ce reprezintă fotbalul pentru tine?

Fotbalul este viața mea!

Cum a început cariera ta?

Eram foarte mic când am început cu fotbalul. Mă jucam prin curtea casei mereu cu fratele meu, iar tata a decis să mă ducă la fotbal, dar nu credeam că o să ajung așa departe.

Deci să înțeleg că tatăl tău este cel care te-a îndrumat spre fotbal?

De fapt, toată familia.

Care a fost primul tău antrenor, primul om care ți-a pus „mingea la picior”?

Neluțu Hotea, un antrenor de copii de la Sighetul Marmației. Cu el am ajuns să fim locul 4 pe țară. Îmi aduc aminte cu cel mai mare drag de el. Pentru mine acest om este un om foarte mare. El m-a adus în lumea fotbalului. Pentru asta țin să-i mulțumesc și, de asemenea, pentru răbdarea pe care mi-a acordat-o.

Cât de greu ți-a fost să faci saltul de la juniori la seniori?

Sincer, a fost destul de greu. Și la juniori aveam un antrenament greu, dar la echipa mare este un alt nivel. Cu multă muncă, sper să ajung la nivelul colegilor mei.

Apropo de asta, cum te simți acum că ai ajuns la prima echipă și te antrenezi cu fotbaliști consacrați ca Mário Felgueiras, Ionuț Rada sau Florin Costea? 

Mă simt foarte bine. Sunt mândru că mă antrenez în fiecare zi cu ei și învăț la fiecare antrenament câte ceva. Mai ales de la Mario Fulgueiras, care este portar, și cu care îmi petrec mai mult timp la antrenament. Învăț multe și de la ceilalți portari, care mă încurajează și-mi dau tot timpul sfaturi.

Razvan Began England v Romania U20 International oOsTOxqWc3wl

Cine era idolul tău când erai mic?

Aveam mai mulți. Îmi plăcea de Buffon, de Cassillas.

Ai fost comparat cu Tătărușanu. Ți-ar plăcea să-i calci pe urme acestuia și să joci la Steaua?

Îmi place că sunt comparat cu Tătărușanu, este un portar foarte bun al României. Aș vrea să-i calc pe urme, să plec și eu în străinătate. La Steaua nu mă gândesc deocamdată. Mă gândesc să-i iau locul lui Fulgueiras în poarta CFR-ului, iar apoi vom vedea ce-mi rezervă viitorul.

Ca orice fotbalist ai trecut atât prin momente bune cât și prin momente grele. Cum s-a încheiat „scandalul” în care ai fost acuzat de furt?

Pentru mine acest subiect este un subiect închis. După cum vezi, eu am fost chemat la Under 21.

Federația Română de Fotbal a declarat că discuțiile în jurului acestui subiect nu-și au rostul, înțeleg că și tu ai reușit să treci peste acest subiect?

Cum a declarat și Federația Română de Fotbal, discuțiile în jurul acestui subiect chiar nu-și au rostul.

Unde ai vrea să joci în viitor?

Mi-aș dori să plec în străinătate, dar cel mai tare aș vrea să joc la Manchester City.

Pe lângă fotbal mai ai și alte pasiuni?

Da, de exemplu îmi place tenisul. Îmi place să mă uit la meciurile de tenis.

Ai făcut sacrificii pentru fotbal?

Da, am făcut, ținând cont că la vârsta de 12 ani am plecat de lângă părinți, iar de multe ori nu mi-a fost ușor să mă descurc singur.

Care este cel mai important moment din cariera ta?

Faptul că am ajuns să fiu titular în poarta naționalei.

Cum reușești să-ți împarți timpul între activitatea profesională și viața personală?

Activitatea profesională este pe primul loc, iar în timpul rămas mă odihnesc.

– Ramona Sion / Sursa fotografiilor: www.zimbio.com / Site-ul oficial al CFR 1907 Cluj

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts