Interviu cu Vlad Onaciu | O altfel de experiență Erasmus

Studenti

Vlad Onaciu este un clujean foarte prietenos și glumeț. Nu este întâmplător faptul că s-a născut la 3 ianuarie 1990, la scurt timp după căderea comunismului în România. Demonstrează asta prin firea sa revoluționară și devotată schimbării în bine. Născut într-o familie de ingineri, el reprezintă excepția de la regulă. A absolvit Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, profil filologie bilingv intensiv engleză. Apoi a urmat Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB. Masteratul și doctoratul au fost un parcurs firesc, deoarece se pregătește pentru a fi profesor univeristar.

Când ai decis că ai vrea să pleci cu un program Erasmus?

În al doilea semestru din primul an de facultate. A venit profesoara care se ocupa de Erasmus la un curs. Ne-a întrebat dacă am vrea să mergem în străinătate. Eu aveam o mică obsesie cu Anglia încă din liceu, fiind intensiv engleză am mers în excursii. Am fost în vizită la Cambridge și mi-a rămas întipărită în minte tipul universităților de acolo.

La ce universitatea din Marea Britanie ai aplicat?

Am aplicat la Universitatea din Sussex, în sudul Angliei și am fost acceptat.

Ce provocări ai întâmpinat în perioada în care ți-ai făcut dosarul?

A fost o aventură cu cei de la Centrul de Cooperări Internaționale. Doamna care era responsabilă acolo era foarte înțepată. Nu mai văzusem așa ceva în viața mea. Mă duceam cu întrebări și tot felul de hârtii la ea și mi-a spus odată: “Ce te uiți la mine în ecran?!”. Odată am întâlnit acolo o mama care venise pentru fiica ei, căreia îi era temă de acea doamnă. Vestea bună este că nu se mai ocupă acum de Erasmus.

Când a urmat plecarea în Marea Britanie?

În primul semestru din anul II, am stat și o parte din al doilea deoarece în Anglia universitățile au trimestre.

Unde ai fost cazat?

Cei de la universitate s-au ocupat de cazare. Mi-au găsit o gazdă. Am schimbat cateva e-mail-uri cu ea, știa când trebuie să ajung. A fost totul în regulă.

Ce ai simțit când ai plecat?

A fost prima dată când eu m-am dus singur în afara țării, pe cont propriu. Nu știam nici câți bani îmi dă proiectul. A început să devină distractiv, deoarece conștientizam mai mult ca niciodată că plec șașe luni.

Cum a fost călătoria ta înspre Sussex?

Am aterizat în Londra, pe aeroportul Luton. A început aventura. Eram rătăcit, noroc că știam limba. M-a ghidat cineva să-mi iau bilet de autobuz. Am luat autobuzul care m-a lăsat la gara de unde trebuia sa iau trenul. In acea gară m-am întâlnit cu o tipă care a fost la același liceu cu mine, era cu doi ani mai mare. Ea studia la Cambridge și mergea cu Erasmus la Sorbona. Între timp ea a plecat, deoarece îi venise trenul. Am rămas singur. I s-a făcut milă de mine unei doamne, care a văzut că sunt pierdut. M-a luat ea sub oblăduire pe tren. Fără ajutorul ei aș fi fost pierdut la Waterloo Sation. Când am ajuns la ultima gară de unde am luat trenul care mă ducea înspre Brighton, m-am uitat în jur, am văzut că mai sunt studenți. Mi-am zis că sunt unde trebuie. Ajuns acolo am luat taxiul înspre locul unde eram cazat. Acesta era cunoscut pentru găzduirea ștudenților.

Când ai început să resimți efectele crizei economice?

Când s-au făcut tăierile salariale de 25% m-au „executat”. Trebuia să plătesc lunar 420 de lire cazarea care includea două mese, 25 de lire transportul (cu reducere) și să mai supraviețuiesc. Am primit doar 310 lire. Restul de bani era completat de părinții mei.

Ce te-a motivat să continui?

O bibliotecă uriașă, la raft liber toată… Nirvana. Cum între timp am aflat că nu prea vor fi fonduri, singurul lucru care-ți rămânea de făcut era să citești. Ce să faci altceva? Citești și înveți.

Ce sacrificii ai făcut pe durata șederii tale?

În primele zile am descoperit librăria structurată pe patru etaje. Am făcut foamea că să-mi iau cărți. Când m-am întors aveam 47 de kg.

Ce a reprezentat acestă plecare pentru tine?

În țara în care am studiat, pentru câteva luni, multe dintre stereotipiile și rigorile din România era inexistente. Când vine vorba de cunoaștere, toate experiențele mai puțin plăcute devin insignifiante în fața împlinirii profesionale.

– Alexandra Arboreanu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts