Interviu cu Raluca Maniță | Jurnalismul prin ochii unui reporter de investigaţie

Studenti

Maniță Raluca este reporter de investigatie în cadrul Știrilor Pro Tv București. A absolvit Jurnalismul la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din Cluj-Napoca. A avut oportunitatea de a profesa  în domeniul spre care înclină încă de la bun început.  

A fost o dorință de a ta să devii jurnalist sau o simplă întâmplare?

Mi-am dorit să scriu, să fiu jurnalist. S-a întâmplat. Cred că am atras asta prin dorința de a scrie.

De ce ai ales această meserie?

Mi s-a părut o oportunitate care îmi va aduce multă experiență de viață, într-un timp foarte scurt. Și asta în timp ce fac ceea ce îmi place.

Cum ai ajuns să lucrezi pentru cei de la ProTv?

Este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat în viață. Tocmai ce am terminat facultatea, când producătoarea de la Pro Tv Cluj mi-a scris să o sun, pentru că ar vrea să merg la un interviu. Căutau oameni pentru site-ul www.stirileprotv.ro. Am spus da imediat. O decizie care mi-a schimbat definitiv viața. Am crescut, am devenit un om mai bun.

A fost un drum greu, cu multe schimbări. Am ieșit din zona mea de confort, lucru care m-a ajutat să învăț foarte multe despre mine, dar și despre viață.

Ce presupune meseria de reporter?

În primul rând, mult timp petrecut cu oamenii. Oameni din diverse medii, diverse personalități, e bine să știi cum să-i abordezi pe toți.

Un reporter trebuie să adune informație, uneori informație pe care nimeni nu vrea  să o dea.

Un reporter mai scrie, decupează imaginile și le pregătește pentru montaj, unde asistă editorul de imagine și ajută la realizarea reportajului sau a știrii.

Știai de riscurile acestei meserii?

Totul depinde de cum abordezi lucrurile care ți se întâmplă în viață. Poți să le privești ca pe niște riscuri pe care ți le asumi sau poți să o iei ca o provocare. Ceva care să îți amintească că trăiești, că ești mereu în acțiune.

Ce calități trebuie să aibă un jurnalist bun?

Un jurnalist bun trebuie să știe să comunice.

Te-ai gândit să renunți vreodată?

Având în vedere ca mediul în care lucrez este destul de stresant, cu termene limită și situații dificile, mai am moment în care îmi vine să spun, gata! Dar apoi se mai întâmplă ceva, reușesc să schimb ceva în bine și îmi aduc aminte că pentru moment astea merită.

Cum îți împarți viața profesională cu cea personală?

Mi-am cumpărat un telefon personal. Deși pare ceva mărunt, mă ajută foarte mult să mă deconectez în zilele libere. Altfel muncești cu mintea odihnită.

Ce sfaturi poți da unui viitor jurnalist?

Să rămână mereu centrat, să nu uite cine sunt, sa fie buni mereu, să fie mereu de partea adevărului. Să nu uite că ambele părți pot fi adevărate. Să învețe să fie buni cunoscători ai psihologiei umane.

– Teodora Bilț și Denisia Berdar / Sursa fotografiei: Facebook Raluca Maniță

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts