Interviu | Anca Florescu. Coliziunea inimilor la Eurovision

Cultură Divertisment

„Rețeta succesului cred că e diferită pentru fiecare, dar a mea înseamnă foarte multă dragoste, înseamnă a-mi pune la dispoziție sufletul acelora care mă ascultă, înseamnă familie, prieteni” Anca Florescu

Si-caii-sunt-verzi-pe-pereti3

Felicitări pentru piesă. A fost compusă special pentru Eurovision?

Nu, piesa nu a fost compusă special pentru Eurovision. Piesa s-a născut într-o noapte la ora 03 când Gabi Băruță (n.r. compozitorul piesei, dar și membru al fostei trupe Hotel FM, reprezentanta României la Eurovision 2011) a sărit din pat, s-a dus la pian și așa s-a născut „Hearts Collide”. Piesa a suferit mici modificări de ritm, dar forma finală e ceea ce se aude acum.

Lumea te cunoaște din trupa Laguna. Ce a însemnat pentru tine  perioada aceea? Te-a ajutat să evoluezi la modul în care te prezinți acum în fața publicului?

Sigur că da! Pentru mine, perioada „Laguna” e o perioadă superbă! Am petrecut clipe minunate, și am stat 3 sau 3 ani și jumătate alături de Nicoleta, alături de care încă mă leagă o prietenie frumoasă. Și da, pentru mine, acea perioadă a însemnat o rampă de lansare.

În opinia ta, care crezi că e rețeta succesului pentru Eurovision? Atât pentru Selecția Națională, cât și pentru concursul din Danemarca.

Rețeta succesului cred că e diferită pentru fiecare, dar a mea înseamnă foarte multă dragoste, înseamnă a-mi pune la dispoziție sufletul acelora care mă ascultă, înseamnă familie, prieteni. Mai înseamnă Dumnezeu și credință. Și muncă multă, determinare și bucuria de trăi fiecare clipă că poți cânta.

Ai putea să ne dai un micuț teaser legat de costume și show, atât doar cât să faci publicul curios.

Sigur că da. Ținuta mea este asigurată de Maria Lucia Hohan, și vreau să-i mulțumesc din suflet că mi-a oferit oportunitatea de a purta o rochie atât de frumoasă. Toate creațiile ei sunt decupate din povești, iar eu aveam nevoie de acest lucru pentru că asta întregește povestea pe care eu o am de spus pe scenă.

De unde v-a venit ideea de a lucra cu Maria Lucia Hohan? Pentru că ea creează rochii pentru vedete cum ar fi Jennifer Lopez, Taylor Swift, vedete de la Hollywood.

Așa este. Am reușit să cunosc atelierul de creație printr-o prietenă bună și managerul meu totodată, Mădălina Nicolai.

Care crezi că sunt atuurile piesei „Hearts Collide” comparativ cu celelalte piese înscrise în concursul de anul acesta.

Sunt convinsă că piesa mea e o combinație de lumina, de forță, de iubire și de culoare. Cred că e combinația perfectă.

Crezi că este combinația câștigătoare?

Să ajute Dumnezeu așa să fie. Nu vreau să ascund faptul că anul acesta piesele colegilor mei, sunt piese absolut minunate. Și cred că este prima oară când aud o selecție atât de frumoasă pentru concursul Eurovision la noi în țară.

Nicoleta Luciu va fi alături de tine la Brașov?

Din păcate nu va fi alături de mine. Mă va susține telefonic, dar ea la rândul ei are treburile și obligațiile ei, este extrem de ocupată în  această perioadă.

Așadar nu o vom vedea alături de tine în Green Room (n.r. Camera Verde)

Nu, nu, din păcate.

O urare pentru fanii din Ardeal.

Eu zic așa: Hai să ne unim unim inimile și Doamne ajută să facem o figură faină pă scenă la Eurovision România. Vă iubesc și vă țuc!

– Adrian Andrei Faur / Sursa fotografiei: www.radardemedia.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts