HCM Baia Mare, cu un pas în Final Four-ul Ligii Campionilor

Sport

Campioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare a învins ieri, 4 aprilie în partida tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor pe Dinamo Volgograd, scor 25-23. În urma acestui rezultat, campioanele României sunt cu un pas în Final Four-ul Ligii Campionilor.

În faţa a peste 3.000 de suporteri, handbalistele de la HCM Baia Mare au început timorate partida, rusoaicele de la Dinamo dominând începutul meciului. Băimărencele au revenit în joc pe finalul primei reprize, iar la pauză au fost conduse cu doar un singur gol, scor 11-12. Partea a doua a meciului s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii, cu Dinamo Volgograd în prim plan, în timp ce campioana României s-a chinuit să revină în meci. Finalul partidei a aparţinut gazdelor, băimărencele reuşind să revină, graţie Lucianei Marin şi portarului Barbara Arenhart. Partida s-a încheiat cu scorul de 25-23, iar HCM Baia Mare este favorită la calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor înaintea partidei retur cu Dinamo.

Partida retur va avea sâmbătă cu începere de la ora 14:00. Cele mai bune marcatoare ale HCM-ului au fost: Anastasia Lobach cu 5 reuşite şi Luciana Marin cu 4 goluri. În celelalte partide din sferturile de finală ale Ligii Campionilor s-au înregistrat următoarele rezultate: Vardar Skopje – Gyor Audi ETO 24-18 şi Thuringer HC – Larvik HK 26-29.

Cătălin Weinmuller / Sursa fotografiei: Mezok Dan

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts