Gripa aviară se reîntoarce în România

Social UBB Radio

Comisia Europeană (CE) va adopta, astăzi, o decizie, care să confirme zonele de risc stabilite România, după izbugnirea unui foc al gripei H5N1 H5N1 într-o fermă de păsări din comuna Letea, judeţul Tulcea.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, laboratorul naţional din ţara noastră a confirmat,ieri, apariţia unui focar de gripă aviară. Potrivit autorităţilor române, s-au aplicat imediat măsurile necesare de control prevăzute în legislaţia UE. Printre aceste măsuri se numără, sacrificarea tuturor păsărilor domestice infectate din fermă şi stabilirea unei zone de protecţie pe o rază de 3 kilometri precum, cât şi a unei arii de monitorizare de 10 kilometri în jurul fermei.

Consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar, a declarat că veterinarii au găsit 49 de păsări moarte în două gospodării şi că s-au luat măsuri pentru supravegherea atentă a zonei. Potrivit lui Molnar, comunitatea unde în care s-au înregistrat cazurile de gripă aviară, este una izolată, având doar 300 – 400 de locuitori.

CE a precizat faptul că, acesta este primul caz de gripă aviară de tip H5N1 depistat în UE în ultimul an. Ultimul caz, a fost confirmat în luna martie a anului trecut, în Germania.

Cristina Antonescu

Foto: www.mediafax.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts