Expoziţie de artă contemporană în vitrinele oraşului

O serie de lucrări ale unor tineri artişti au fost amplasate într-un spaţiu mai puţin convenţional  şi anume vitrinele nefolosite ale magazinelor din centrul oraşului. Lucrările fac parte din proiectul  „Oraşul Vizibil” care a fost lansat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Fundaţia AltArt.

Operele de artă pot fi văzute pe B-dul Ferdinant, B-dul Eroilor, P-ţa Mihai Viteazu, P-ţa Unirii şi străzile Cuza Vodă şi Vasile Goldiş.

În concurs au intrat 37 de artişti, însă numai 8 dintre lucrările acestora au fost alese pentru a fi expuse. Una dintre cele mai reprezentative lucrări, potrivit primarului Sorin Apostu, este „Pisica” a unui studentul de origine mexicană, Carlos  Carmonamedina, expusă pe bulevardul Ferdinand lângă Muzeul de Farmacie.

„Proiectul Oraşul Vizibil s-a nascut în urma unei hotărâri de Consiliu Local prin care am hotărât ca vitrinele magazinelor care nu sunt folosite să nu mai aibă simple hârtii, ci, fotografii cu oraşul vechi ”, a declarat primarul Sorin Apostu.

Precizăm că în cursul acestui an, Primăria a aplicat mai multe amenzi proprietarilor de magazine pentru vitrinele pe care nu erau amplasate imagini ale municipiului.

[imagebrowser id=90]

__________

Ghere Maria

Foto: Mărginean Diana