Experieță de facultate oferită de Universitatea Babeș-Bolyai liceenilor

Din oraş Studenti

Universitatea Babeș-Bolyai a câștigat o finanțare de aproximativ 3 milioane de lei pentru programe de vară ce își propun să prevină abandonul școlar și să faciliteze alegerea carierei de către tinerii liceeni.

În cadrul competiției deschise ROSE, UBB a câștigat 8 sub-proiecte din cele 69 sub-proiecte depuse la nivelul țării. Cele 8 sub-proiecte se adresează exclusiv liceenilor și  oferă oportunitatea testării vieții universitare. Degustând anumite domenii universitare, tinerii își vor putea alege mai ușor cariera.

Dan Lazăr, prorectorul UBB responsabil cu finanțarea și fondurile europene a declarat că „În condiţiile unei pieţe de muncă extrem de dinamice şi competitive, este foarte important ca viitorii studenţi să cunoască domeniul pe care-l vor aborda la nivel universitar. Doar în acest fel vom putea avea studenţi cu adevărat interesaţi de facultate, studenţi care să îşi finalizeze studiile şi care să se poată integra apoi pe piaţa muncii, iar Universitatea Babeș-Bolyai este o universitate care a ţinut cont întotdeauna de cerinţele reale ale pieţei muncii.”           

Alexandra Gorgan / Sursa fotografiei: toptabu.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts