Estonia adoptă moneda euro

Internaţional UBB Radio

Începând de la 1 ianuarie 2011, cetăţenii estonieni vor utiliza moneda euro în locul coroanei estoniene, anunţă Comisia Europeană.

Timp de două săptămâni după trecerea la moneda euro, coroana estoniană şi moneda euro vor circula în paralel, după care euro va deveni singurul mijloc legal de plată. Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, în perioada 1 iulie 2010-20 iunie 2011, comercianţii afişează preţurile în ambele monede.

Recent, au fost lansate campanii publicitare privind rata de conversie coroană-euro pentru ca, atunci când merg la cumpărături, cetăţenii estonieni să ştie cât cheltuie şi să nu fie înşelaţi de comercianţii necinstiţi.

În noiembrie, estonienii au primit în cutia de poştă pliante cu informaţii practice şi două carduri de referinţă identice. Acestea prezintă, pe o parte, un tabel cu ratele de conversie coroană-euro, iar pe cealaltă parte elementele de siguranţă ale bancnotelor euro.

Încă din luna august a acestui an, comercianţii, instituţiile financiare şi autorităţile locale au fost invitate să semneze un acord privind practicarea de preţuri corecte, prin care se angajează să nu majoreze preţurile odată cu trecerea la moneda euro, fără un motiv bine întemeiat.

Estonia a aderat la UE în 2004 şi a aplicat o reformă economică solidă, motiv pentru care a fost supranumită “Tigrul baltic”. Economia Estoniei este foarte flexibilă şi, cu toate că a fost afectată de criza economică, şi-a demonstrat capacitatea de a funcţiona şi de a se adapta menţinând o rată de schimb fixă timp de aproape două decenii.

După ce va deveni cel de-al 17-lea membru al zonei euro, Estonia va fi nevoită să continue aplicarea de politici privind gestionarea datoriei şi a deficitului public care să favorizeze creşterea economică, crearea de locuri de muncă şi menţinerea unei rate a inflaţiei stabile.

Printre ultimele state membre care au aderat la zona euro se numără Slovenia (2007), Cipru (2008), Malta (2008) şi Slovacia (2009).

România şi-a stabilit ca target anul 2014 pentru a adera la zona euro.

_____________________

Sursa: Comisia Europeană

Foto: baltic-review.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts