ELEKTRO ARTS FESTIVAL a avut loc la Cluj

Din oraş UBB Radio

În perioada 12-13 mai, a fost organizată cea de-a doua ediție a festivalului de Arte Digitale. Evenimentul a adus pe scenă 55 de compozitori, coregrafi, artiști vizuali, dansatori, regizori artistici, programatori, regizori de sunet, studenți și profesori, atât români, cât și străini.

Festivalul s-a adresat tuturor iubitorilor de artă modernă îmbinată cu tehnologia. Evenimentele care au încântat publicul au fost dansul tehnologic și muzica electroacustică, iar tema principală a fost Diversitatea.

Scopul acestui festival a fost acela de a susține artele numerice și de a le face accesibile publicului, dar și acela de a răspândi creația astistică și tehnologică, așa cum afirmă și organizatorii.

În urma selecționării pieselor muzicale, va urma un „Call for Works” , unde câștigătorii vor avea posibiliatea să lucreze cu diferiți artiști din întrega lume.

Unicitatea compozițiilor a fost jurizată de Comitetul de Selecție al Apelului Internațional, formați din artiști de talie mondială: Robert Rowe, João  Pedro Oliveira, Alexander Mihalic și Adrian Borza.

Prima zi de festival, a avut loc la Sala Studio a Academiei de Muzică Gheorghe Dima, începând cu ora 19:00. Studenți ai Academiei de Muzică Gheorghe Dima, au prezentat un performance sub îndrumarea Nicoletei Demian – coregraf și profesor. Tot în cadrul aceleiași seri, și-au expus munca studenți ai Universității de Artă și Design, coordonați de Diana Drăgan – Chirilă, artist vizual și profesor.

În cea de-a doua zi, spectacolul a început la ora 18:00 în Palatul Urania de pe Strada Horea, nr. 4. Profesori și studenți ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, au prezentat opere videografice și multimedia cu diferite mesaje sociale și poetice.

Discursul de deschidere a festivalului a fost rostit de Prof. Univ. Dr. Vasile Jucan, Rector al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, iar spectacolul a fost prezentat de compozitorul și artistul media, Adrian Borza.

Festivalul Elektro Arts este organizat de Academia de Muzică Gheorghe Dima, de Universitatea de Artă și Design în parteneriat cu Universitatea Babeș Bolyai și cu Facultatea de Teatru și Televiziune, sub auspiciile Uniunii Universităților Clujene.

Gheorghița Boriceanu / Sursa Fotografiei:  pagina oficială a evenimentului

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts