Ecologiştii clujeni vor să se facă auziţi la Copenhaga

Mediu

poluare-protestAproximativ 100 de persoane au aprins lumânări şi au afişat bannere în faţa Casei de Cultură a Studenţilor pentru a cere semnarea unui “acord real” la Copenhaga cu ocazia celei de-a 15-a Conferințe pe schimbări climatice a Națiunilor Unite.

Evenimentul a durat 30 de minute şi a fost organizat de Clubul Ecologic “Transilvania” și Asociația “Transilvania Verde”.

“Avem nevoie de un acord care să fie suficient de ambiţios, astfel încât să ne permită tuturor să trăim pe o planetă sigură. Un acord echitabil faţă de persoanele care nu au cauzat schimbările climaterice, însă care suferă cel mai mult de pe urma acestora. Şi, de asemenea, avem nevoie ca rezultatele acordului să fie obligatorii şi sEcologiştii clujeni vor să se facă auziţi la Copenhaga usţinute de un cadru legal la nivel internaţional.”, susţine Dan Craioveanu, vicepreședinte al Clubului Ecologic “Transilvania”. Acesta a mai adăugat că urmează să se semneze probabil cel mai important tratat din istoria omenirii, iar marii producători încercă ca acest tratat să fie cât de slab posibil pentru că scopul lor este să păstreze producția la nivel de acum.

Activiștii clujeni își propun să trimită pozele de la eveniment, decidenților din Copenhaga pentru a-i încuraja și susține.

Aproximativ 2 000 de astfel de evenimente au mai avut loc în această seară în 130 de ţări. În România acţiuni similare au fost organizate de către ONG-uri din Bucureşti, Timişoara, Răşinari şi Braşov.

Denisa Popa

Foto: Alina Mihuţ

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts