Duminica Floriilor sărbătorită la Cluj

Din oraş UBB Radio

Credincioşii ortodocşi clujeni s-au strâns de Florii la Catedrala MitropolieiSfânta sărbătoare a Floriilor a fost întămpinată cu multă evlavie şi rugăciune din partea creştinilor-ortodocşi clujeni.

Aceştia au participat la slujba de Florii cu ramuri înmugurite, simbol al reînvieri la viaţă a naturii, a biruinţei vieţii asupara morţii şi a sărbătoririi intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim.

“Poporul credincios din zona Catedralei s-a apropiat de entuziasmul celor de demult de la Ierusalim, au întâmpinat praznicul Floriilor şi acum ne pregătim pentru Săptămăna Cea Mare, pentru Săptămăna Sfintelor Patimi. Nădăjduim ca prin încercările vieţii, prin binecuvăntarea  Bunului Dumnezeu să ajungem să Îl mărturisim pe Hristos şi să sporim prin aceasta bucuria vieţii”, a declarat episcopul vicar al Episcopiei Ortodoxe  Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, Vasile Someşan.

Creştini-ortodocşi prezenţi la slujba au fost invitaţi la un program special de colinde organizat cu ocazia sărbătorilor, care va avea loc la ora 17 în sala Auditorum Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai.

Ioana Balea

Foto: Cezar Candrea

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts