Dublă revenire pentru CFR Cluj

Sport UBB Radio

CFR Cluj a terminat la egalitate, 2-2, derbiul etapei a 21-a din Liga 1, împotriva celor de la Dinamo Bucureşti.

Clujenii au fost conduşi în două rânduri. Primul gol a fost marcat în minutul 32 de Andrei Cristea, după o pasă interceptată de la Culio. Imediat după pauză, formaţia din Gruia a revenit prin golul nou intratului Bud. Egalitatea nu a durat decât 6 minute, până în minutul 54, când Gabriel Boştină a plasat un şut din afara careului în stânga lui Nuno Claro şi a readus-o pe Dinamo în avantaj. “Câinii roşii” s-au aflat la conducerea jocului până în minutul 85, când CFR-ul, cu un om mai puţin după eliminarea lui Deac, a readus egalitatea, prin golul lui Culio, după o ieşire greşită a lui Dolha.

Antrenorul din Gruia, Andrea Mandorlini s-a arătat mulţumint de rezultat: “s-au întâlnit două echipe foarte puternice, care se luptă pentru campionat, aşadar rezultatul este echitabil”, a declarat Mandorlini la sfârşitul partidei.

De cealaltă parte, antrenorul “câinilor”, Cornel Ţălnar, consideră rezultatul injust. “Cel puţin în repriza a doua am condus autoritar partida,meritam să câştigăm, dar aşa e fotbalul, incorect.”

În urma acestei remize, CFR Cluj rămâne lider în Liga 1, cu 39 de puncte, la egalitate cu Steaua, iar Dinamo urcă pe poziţia a şasea, cu 35 de puncte şi aşteaptă meciurile de mâine ale Rapidului, Timişoarei şi Vasluiului.

[nggallery id=16]

__

Paul Monce

Foto: Mihaela Cora

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts