Două noi ghiduri de finanţare pentru microînterprinderi şi infrastructură de turism POR

Economie

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest au anunţat lansarea, de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional, a două ghiduri de finanţare din cadrul POR.

Cele două ghiduri sunt cele pentru finanţarea investiţiilor în dezvoltarea microinterprinderilor şi în infrastructura de turism.

Pentru realizarea investiţiilor în dezvoltarea microinterprinderilor se finanţiază achiziţionarea de echipamente şi tehnologii noi, de sisteme IT, construirea, extinderea şi modernizarea spaţiilor de producţie şi prestare de servicii.

În ceea ce presupune infrastructura de turism, se finanţiază proiecte care vizează amenajarea obiectivelor turistice naturale, valorificarea potenţialului turistic montan, dezvoltarea turismului balnear, crearea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de agrement.

Directorul ADR, Claudiu Coşier a declarat că  ghidurile au fost îmbunătăţite, că s-au făcut nişte semplificări care să facă mai facil accesul la fonduri, şi totodată au fost făcute şi nişte implementări de domeniul eligibil, adică a fost adăugată starea de servicii hoteliere. “Limita maximă de 30% de prefinanţare se acordă în cazul în care beneficiarul a reuşit să facă încredinţarea contractelor de muncă, iar în cazul microstructurilor prefinanţarea ajunge până la 35%.”, a mai declarat Claudiu Coşier.

Proiectele pentru cele două domenii se depun începând din data de 23 noiembrie, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Adelina Pârvu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts