Din 2012, un milion de semnături vor fi suficiente pentru a solicita o lege a UE

UBB Radio UE

Cetăţenii din Uniunea Europeană au acum drept de iniţiativă politică, după cum e prevăzut în Tratatul de la Lisabona. Comisia Europeană va trebui să ia în considerare elaborarea unei noi legi europene, dacă acest lucru este solicitat de către cel puţin un milion de cetăţeni UE.

Ieri, Parlamentul European a aprobat regulile de bază pentru “iniţiativa cetățenească”, prevăzută în Tratatul de la Lisabona.

“Din acest moment, Uniunea Europeană adoptă democraţia participativă. Cetăţenii au acum acelaşi drept de iniţiativă politică pe care îl avem aici, în Parlament şi în Consiliu. De acum, decizia de a acționa este în mâinile lor”, a declarat raportorul Alain Lamassoure (PPE, FR) în dezbaterea ce a precedat votul, în care textul a fost aprobat cu 628 de voturi pentru, 15 împotrivă şi 24 de abţineri.

Pentru ca cetățenii să înregistreze o iniţiativă la Comisia Europeană, cele un million de semnături trebuie să provină de la cetățeni din cel puţin şapte state membre. După ce Comisia a făcut o verificare iniţiala a admisibilităţii, comitetul va putea începe strângerea de semnături, fie pe hârtie sau on-line.

Iniţiativa va avea 12 luni pentru a aduna milionul de semnături necesare, fiind necesar ca semnăturile să  provină din cel puţin un sfert din statele membre ale UE. Un număr minim de declarații de susținere trebuie să fie obţinute în fiecare stat membru pentru ca acestea să conteze pentru acest sfert, numărul variind de la 3750 de semnături în Malta la 74.250 de semnături în Germania. Pentru România, numărul minim de declarații pentru o astfel de inițiativă este de 24 750.

Statele membre vor verifica valabilitatea declaraţiilor de susţinere. Ele vor putea să aleagă ce informaţii sunt necesare în fiecare ţară pentru această verificare, iar majoritatea vor necesita un număr al cărții de identitate. Toţi semnatarii trebuie să fie cetăţeni ai Uniunii Europene şi vârsta minimă necesară pentru drept de vot la alegerile europene.

În final, Comisia va decide, în termen de trei luni, daca o nouă lege va putea fi propusă şi va trebui să justifice această decizie în public.

Consiliul urmează să adopte oficial noua legislaţie în câteva săptămâni. După aceasta, statele membre vor avea un an la dispoziție pentru adoptarea legislaţiei naţionale necesare. Cetățenii UE ar trebui să fie în măsură să lanseze iniţiative cetățenești de la începutul anului 2012.

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts