Deputații PE critică politica externă a UE

Membrii Parlamentului European și-au exprimat solidaritatea față de acțiunile de protest care “permit poporului tunisian să își recâștige libertatea și să pună capăt regimului” fostului președinte Ben Ali. De asemenea aceştia au criticat politica externă a Uniunii Europeane, care “se dovedeşte incapabilă să elaboreze o veritabilă politică externă în relaţiile cu partenerii săi”.

După dezbaterea de avută astăzi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton, plenul Parlamentului European a adoptat o rezoluție prin care “își exprimă solidaritatea cu poporul tunisian”, ale cărui proteste împotriva guvernului au “condus ţara la o răscruce politică istorică”.

Parlamentul condamnă represiunile şi utilizarea disproporţionată a forţei de către forţele de securitate, sprijinind măsurile care pot crea condiţiile necesare pentru organizarea alegerilor pentru o nouă adunare parlamentară.

Deputații consideră că acțiunea UE în cazul Tunisiei reprezintă un exemplu clar al lacunelor politicii externe a UE. Ei au subliniat necesitatea revizuirii urgente a politicii de vecinătate a UE în spațiul sudic și a politicii de sprijinire a democraţiei şi a drepturilor omului, instituind un mecanism care să permită punerea în aplicare a clauzei privind drepturile omului în toate acordurile cu ţările terţe.

În mod concret, Parlamentul a solicitat aplicarea imediată de către UE a deciziilor de blocare a bunurilor achiziţionate în mod necuvenit de către familia Ben Ali şi de apropiaţii acesteia și ca Înaltul Reprezentant să implice Parlamentul în proiectele de sprijinire a democratizării în Tunisia și în trimiterea unei misiuni UE de observare a alegerilor în această țară. Deputații au solicitat de asemenea o utilizare efectivă și mai flexibilă a diferitelor instrumente financiare de cooperarea cu Tunisia, cerând Comisiei să încurajeze societatea civilă.

Parlamentul va adopta o rezoluție referitoare la situația din Egipt în sesiunea plenară de la Strasbourg, din 14-17 februarie.

________________

Sursa: Biroul Media PE

Foto: Reuters.com