De opt ani „Iubesc Clujul curat”

Curăţarea spaţiilor verzi şi a zonelor de agrement va începe astăzi , în cadrul celei de-a opta ediții a competiției comunitare ecologice: „Iubesc Clujul curat”. Aceste acțiuni se vor desfășura timp de zece zile.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu unităţile de învăţământ preuniversitar şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Acţiunile din acest an vor cuprinde o serie de activităţi care vor stimula, pe de o parte, voluntariatul ecologic al cetăţenilor pentru un municipiu curat, dar şi creativitatea elevilor. La eveniment sunt așteptate să participe aproximativ 1 500 de persoane care vor curăța următoarele zone: Cetățuie-Grigorescu/Gruia, Făget-Mănăștur, Cartodrom și Detuna-Gheorgheni, Parcul Aurel Vlaicu-Mărăști, dar și Liziera Pădurii Făget.

În perioada 5-20 mai se vor organiza și concursuri pentru copii, pe teme de voluntariat ecologic, care vor fi împărțite în 3 secțiuni: poezie, cântec sau un desen însoțit de un motto. Jurizarea momentelor artistice se va derula între 23-25 mai, iar premierea celor mai reuşite creaţii va avea loc în data de 1 iunie în Piaţa Unirii. Festivitatea de premiere va fi precedată de un marş al copiilor pe traseul Piaţa Lucian Blaga – Piața Unirii, cu prezentarea bannerelor în original. Cântecul câştigător va reprezenta imnul, respectiv deviza activităţilor până la următoarea ediţie a manifestării “Iubesc Clujul Curat” din 2012, iar copiii vor avea ocazia să-l înregistreze într-un studio profesionist.

Activităţile se vor desfăşura sub directa coordonare a Direcţiei Poliţiei Locale și a Serviciului Control Protecţia Mediului.

_____________

Teodora Iancu

Foto: Biroul mass-media al Primăriei Cluj-Napoca