Curățenia va fi verificată în toate spitalele publice din luna martie

Administraţie

Spitalele publice vor avea parte de controale realizate de inspecția sanitară, începând de la 1 martie, în contextul în care acest lucru devine o prioritate pentru toate consiliile județene, dispusă de la centru.

paturi-spital_35eb4244b0

Potrivit Mediafax, aceste controale de la capitolul curățenie vor dura până pe date de 31 mai, iar rezultatele publice vor apărea la sfârșitul lunii iunie, potrivit Ministerului Sănătății, Eugen Nicolaescu. Acesta a declarat că este absolut necesar existența unui standard elementar de curăţenie şi igienă, asigurată de către toţi managerii unităţilor sanitare.

Aceste controale au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare şi efectuarea unor activităţi pentru care este nevoie în primul rând de respect pentru pacienţi.

a declarat Eugen Nicolaescu.

Totodată, printr-o scrisoare adresată președinților de consilii județene, Nicolaescu îi informează pe aceștia în legătură cu acțiunile ce vor fi desfășurate de la 1 martie, pentru a realiza obiectivele propuse vizavi de efectuarea curățenii și a dezinfecției din spitale. El este de părere că acest fapt arată respectul atât pentru profesioniștii din sistem, precum și pentru pacienți.

De asemenea, a mai explicat că este indispensabil ca pacienții să beneficieze de servicii și îngrijiri medicale la standarde optime de calitate, și această hotărâre de verificare a curățeniei în spitale din luna martie ține doar de datoria lor.

Potrivit Ministerului Sănătății, Eugen Nicolaescu, scrisoarea către toți președinții de consilii județene, a fost drept urmarea mai multor articole apărute în presă legate de condițiile igienico-sanitare precare din spitale.

– Victoria Nicoleta Algeorge / Sursa fotografiei: http://libertatea.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts