Cum să ne folosim inteligența emoțională

Emoțiile noastre sunt determinate de modul în care interpretăm evenimentele, nu de evenimentele în sine, emoțiile negative pot fi și bune, gândirea rațională presupune să spunem ,,prefer să ”, ci nu ,,trebuie să”- sunt unele dintre ideile transmise astăzi studenților de către Daniel David, profesor de psihologie clinică și psihoterapie la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul conferinței ,,Inteligența emoțională”.

Inteligența emoțională nu contribuie la performanța individului, ci la îmbunătățirea calității vieții acestuia (cum se simte ca individ), pe când inteligența generală și trăsăturile de personalitate determină performanța, a precizat profesorul.

Tendința generală a oamenilor este de a cataloga emoțiile negative ca fiind rele, iar pe cele pozitive ca fiind bune, însă emoțiile negative sunt normale, dacă nu ne afectează activitatea pe termen lung. Daniel David a oferit ca exemplu stările de tristețe, îngrijorare, nemulțumire sau regret, care sunt firești (emoții negative funcționale), dar care, necontrolate, se pot tranforma în depresie, anxietate, furie, respectiv vinovăție (emoții negative disfuncționale). Diferența dintre stări este dată de capacitatea individului de a-și controla emoțiile.

De asemenea, s-a punctat deosebirea dintre cogniția rațională și cea irațională. Rațional este să spunem ,,prefer, mi-ar plăcea..”, și nu ,,trebuie cu necesitate..”, să evităm tendința de a catastrofa, să avem toleranță la frustrare și să evaluăm nuanțat. Dacă nu ar mai exista ,,Eu trebuie, ceilalți trebuie, viața trebuie”, ar exista mai puțină suferință emoțională, a concluzionat Daniel David.

Conferința ,,Inteligența Emoțională” face parte dintr-un modul ce va continua în săptămânile următoare cu trei workshopuri, precum ,,Gestiunea emoțiilor proprii”, ,,Orientarea emoțiilor către scop” și ,,Stabilirea relatiilor interpersonale”.

_____________

Delia Marinescu