,,Construim un centru de vise”, o nouă campanie caritabilă lansată de doi studenți ai FSPAC

Din oraş

Loredana Bertișan și Saul Pop sunt studenți la Departamentul de Jurnalism al FSPAC și în urmă cu un an au fondat comunitatea online „Art4Education”. În cadrul campaniilor caritabile desfășurate până acum au cunoscut zece copii din comuna Homorodu de Sus, județul Satu-Mare, care deși sunt talentați și au potențial, familiile lor nu îi susțin în demersul educațional, nu îi încurajează și nu se interesează de evoluția lor. Asta i-a determinat să lanseze o nouă campanie, numită „Construim un centru de vise”.

În iunie 2016 la parohia din satul Homorodu de Sus a venit un nou preot, alături de soția sa, care e profesoară. Ei s-au ocupat din primele zile de copii cu care țin frecvent zile de joacă, cursuri de bune maniere, fac teme și îi învață tot ceea ce ar trebui să știe un copil pentru a se descurca în societate.

„Spațiul este însă o problemă. Ne-am gândit să le amenajăm o cameră mai mare care să servească drept centru de zi pentru ei, unde ei vor putea să citească, să-și facă temele, să stea într-un loc liniștit, pe care acasă nu îl au. Beneficiul este că Bianca, doamna profesoară, va putea să îi coordoneze și totul să se desfășoare într-un cadru organizat.”

a declarat Loredana.

Lucrările deja au început, iar cei doi își propun ca totul să fie gata până în luna iunie, când își doresc să inaugureze centrul:

„Am renovat deja pereții și am primit mobila necesară (birouri, scaune și o canapea) de la doi donatori care ne-au auzit vorbind la radio despre ce vrem să facem pentru copiii din Homorodu de Sus. Mai avem însă nevoie de geamuri, de ușă, de elemente de decor, de cărți și materiale consumabile, pentru ca cei mici să aibă tot ce au nevoie pentru a-și desfășura așa ca orice alt copil activitatea de zi cu zi.”

a adăugat Saul.

Cei doi au postat pe pagina de facebook Art4Education lista cu toate obiectele de care au nevoie pentru ca centrul de zi să devină dintr-un vis, o realitate frumoasă pentru cei zece copii.În anul 2016 Loredana și Saul au organizat campanii cartiabile pentru 200 de copii, în care au adunat fie ghiozdane complet echipate pentru un an școlar, fie cadouri de Crăciun pentru cei mici.

Organizatorii pot fi contactați pe pagina de facebook Art4Education, la adresa de e-mail sau la tel. 0741/431755.

– Redacția

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts