Concursul pentru liceeni „Health Speak Up” a început

Din oraş UBB Radio

„Health Speak Up” este un competiție bazată pe comunicare în domeniul sănătății și se adresează tuturor elevilor de liceu din România. Aceasta va fi lansată începând cu data de 10 aprilie 2017 și va dura până în data de 28, urmând ca pe data de 14 mai să fie anunțați câștigătorii.

Între 10 și 24 aprilie vor avea loc înscrierile, iar între 25 și 27 se va face jurizarea. În urma jurizării, pe data de 28 aprilie, vor fi anunțați primii 20 de finaliști. Elevii vor fi jurizați în funcție de nivelul de documentare, claritatea argumentelor și stilul prezentării.

Concursul se va desfășura în două etape:

  1. Realizarea unui scurt filmuleț în care participantul trebuie să-și exprime ideile personale pe o temă din domeniul sănătății în limba engleză. Materialul va fi trimis prin e-mail.
  2. Selectarea a celor mai bune 20 de persoane. Acestea își vor susține tema aleasă în material la finala organizată la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, în data de 14 mai 2017. Evenimentul din 14 mai se va finaliza cu alegerea celor trei câștigători. Aceștia vor fi premiați și vor fi admiși cu nota maximă la nivelul de licență din cadrul Departamentului de Sănătate Publică. De asemenea, evenimentul va fi deschis publicului larg.

Obiectivele concursului sunt de a exersa abilitățile de comunicare în limba engleză, public speaking și self-management, dar și de a organiza admiterea pe criterii competitive în cadrul Departamentului de Sănătate Publică de la FSPAC.

Competiția este organizată de către Departamentul de Sănătate Publică al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării UBB Cluj-Napoca. În parteneriat  cu acesta se află echipa Impuls, care desfășoară activități de dezvoltare personală și profesională în comunitatea clujeană începând cu luna decembrie 2016.

Departamentul de Sănătate Publică din cadrul FSPAC este un program care se bazează pe cercetare, cu experiență educațională în domeniul sănătății publice și este predat în limba engleză. Scopul acestui departament este de a educa profesioniști independeți din domeniul sănătății. Departamentul de Sănătate Publică este singurul de acest tip din Europa Centrală și de Est.

– Miruna Aruxandei / Sursa fotografiei: publichealth.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts