Concursul “Cine-i fruntea” ajunge la ce-a de-a treia ediţie

Eveniment

Afis “Cine-i fruntea”Spectacolulconcurs “Cine-i fruntea” constă în reprezentarea porturilor, dansurilor, cântecelor specifice folclorului românesc şi a celor mai importante datini şi obiceiuri de Crăciun şi este pus la cale de Organizaţia Studenţilor pentru Turismul Românesc.

Evenimentul se desfăşoară anul acesta în data de 9 decembrie de la ora 18:00 la Facultatea de Ştiinţe Economic“Cine-i fruntea” 2008 e şi Gestiunea Afacerilor, intrarea fiind liberă.

Anul acesta zonele concurente sunt:  Apuseni, Cluj şi Maramureş.

Pe lângă delectarea cu vin fiert şi gustări tradiţionale, participanţii vor avea parte de o atmosferă plină de distracţie alături de Lucian Ştirb, gazda evenimentului, şi de un recital susţinut de Dumitru Fărcaş.

“Cine-i fruntea” 2008 De asemenea va avea o licitaţie de produse specifice româneşti, în scopuri caritabile, precum: zacuscă (de Haşdeu), pălincă de Ardeal, vin de casă, merinde alese, podoabe, haine populare, icoane pictate, etc. Pe lângă licitaţie, la final va avea loc o tombolă cu produse specifice româneşti şi un concert de colinde.

Scopul acestui spectacol este de a sensibiliza studenţii clujeni în faţa tradiţiilor româneşti, iar banii strânşi în urma licitaţiei vor fi donaţi in scop umanitar.

Oegar Andreea-Maria

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts