Concurs naţional de cercetare istorică pentru liceeni

Din oraş Educaţie

Asociaţia „Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României” a lansat „Concursul Naţional de Cercetare Istorică” pentru elevii de liceu, cu tema „Prezenţe ale regalităţii în comunităţile locale (1866-2010)”.

Concursul se derulează sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României şi sub monitorizarea ştiinţifică a Juriului Naţional, format din următorii istorici: Dan Berindei, Zoe Petre, Adrian Cioroianu, Şerban Tanaşoca, Doru Dumitrescu, Mihai Manea, Nicolae Păun, Toader Nicoară, Nicolae Bocşan.

În cadrul evenimentului, găzduit de Primăria Cluj-Napoca, a avut loc și lansarea site-ului www.concurs.itmr.ro unde participanții își pot înscrie lucrările până la data de 1 iulie 2011. „Concursul Naţional de Cercetare Istorică” se adresează tuturor elevilor de liceu (clasele IX-XII) din România, indiferent de profil sau specializare. De asemenea, se admite înscrierea individuală sau în echipe.

Câștigătorii vor fi premiați în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Elisabeta, în București, în luna septembrie 2011. Pe lângă premiile care vor consta în bani și cărți, câștigătorii vor primi și un certificat care va atesta rezultatul obținut. Un alt beneficiu al participării în concurs îl constitue intenția ITMR de a valorifica cele mai bune eseuri într-un volum colectiv.

Proiectul „Concursul Național de Cercetare Istorică” face parte din programul Educație și participare democratică al ITMR și își propune, potrivit organizatorilor, „să stimuleze interesul pentru cunoaștere, spiritul critic și analiza obiectivă, prin intermediul mijloacelor de învățare non-formală. ”

„Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României” (ITMR) este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, înfiinţată în martie 2010 de către un grup de studenţi ai Facultăţii de Studii Europene din Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Începând din 29 iulie 2010, ITMR îşi desfăşoară activitatea sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Radu al României.

_________

Alina Mihuț

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts