Concurs de ciclism cu scop educativ în Cluj-Napoca

Din oraş Divertisment

POZA 1 (1)

Clubul Sportiv „Clujul pedalează” a organizat sâmbătă, 19 martie, cea de a treia etapă a competiției dedicată copiiilor „Micul biciclist și siguranța lui”. Evenimentul s-a desfășurat în cel mai întins centru comercial din orașul Cluj-Napoca, iar scopul lui a fost unul educativ.

Întrebat ce înseamnă „Micul biciclist și siguranța lui”, Levente Kertesz, Președintele Clubului Sportiv „Clujul Pedalează”, a răspuns:

„Este un concurs dedicat copiiilor cu vârste cuprinde între 3 și 14 ani. Ideea nu aparține clubului sportiv, dar am fost în alte țări și am văzut acest tip de concurs. Defapt, el nu trebuie luat ca o competiție. Este o educație rutieră!”

Competiția „Micul biciclist și siguranța lui” se desfășoară pe mai multe etape într-un an și pe categorii de vârstă. Astfel, cei 60 de copii,iubitori de ciclism,și-au putut petrece timpul într-un mod cât mai activ și distractiv:

„Avem fie patru sau cinci etape într-un an. Începem cu trei etape consecutive, ianuarie-februarie-martie deoarece apoi începe sezonul de ciclism și lumea iese mai mult pe afară și continuam până în luna august sau noiembrie, depinde de condițiile meteo. Cei mici au trecut peste obstacole care sunt concepute în așa fel încât cu puțină îndemânare să poată fi parcurse. Acestea imită anumite obstacole pe care copilul le poate întâlni atunci când este pe biciletă, afară, și prin asta încercăm să-i ajutăm să aibe desprinderi și să conducă bicicleta în siguranță: când trebuie să frâneze, unde trebuie să se oprească și la ce distanță trebuie să treacă de anumite obstacole.”

a mai declarat Levente Kertesz.

Clubul Sportiv „Clujul Pedaleză” urmărește realizarea a două obiective: acela de a implementa în școli educația rutieră și de a sprijini copiii care sunt pasionați de acest sport.

„Ne luptăm de vreo 4-5 ani să introducem acest tip de disciplină în școli. Merge și nu merge treaba aceasta. Deocamdată, Inspectoratul General de Poliție, Cluj este alături de noi și Primăria Cluj, dar am vrea ca și alte instituții să vină alături de noi și să ne sprijine. Totodată, am cerut Primăriei să ne ajute, oferindu-ne spații în jurul parcurilor unde copiii să poată exersa.”

afirmă Președintele Clubului Sportiv „Clujul Pedalează”.

Levente Kertesz mai afirmă faptul că „orice copil ar trebui să cunoască cele mai importante reguli de circulație atunci folosește bicicleta, iar dacă el nu este instruit, nu vede și nu aude aceste reguli pot avea loc accidente. În schimb, dacă de mic începe să fie instruit jucându-se, va respecta regulile de circulație”.

POZA 2 (1)

Părinții care și-au înscris copiii în cadrul competiției „Micul biciclist și siguranța lui” au fost plăcut impresionați de eveniment și bucuroși că cei mici pot fi activi din punct de vedere fizic.

„Noi practicăm acest sport de la doi ani. Participăm la concursuri și ne place foarte mult faptul că cineva s-a gândit să realizeze astfel de competiții pentru cei mici.”, a declarat unul dintre părinții copiiilor înscriși în competiție.

„Mă bucur foarte mult că cei mici au motive să iasă să din casă și să lase deoparte televizorul și calculatorul.”

„Dacă vrei, ca și părinte, să aduci un plus de educație copilului și nu orice fel de educație ci una rutieră, aici pot face asta.”

Evenimentul a fost organizat de Clubul Spotiv „Clujul Pedalează” în colaborare cu Inspectoratul General de Poliție, Cluj, și cu sprijinul Primăriei și Consiliul Local, Cluj. Concursul de află la cea de a cincea ediție, cea desfășurată sâmbătă fiind cea de a treia a acestui an.

 – Cristina-Ioana Năstasă / Sursa fotografiilor: Laura Revnic

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts