Comisarul din „Caracatiţa”: Din platourile de film italiene, pe scena clujeană la TIFF 2011

Eveniment

Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) îl aduce la Cluj pe unul dintre cei mai cunoscuţi actori şi regizori italieni, Michele Placido, celebru pentru rolul Comisarului Corrado Cattani din serialul TV Caracatiţa .

Michele Placido va fi prezent la Cluj-Napoca, în seara zilei de sâmbătă, 4 iunie, la proiecţia celui mai recent film al său în calitate de regizor – Vallanzasca.

Regizorul va fi prezent atât la proiecţia ce va avea loc la Ursus Open Air – Piaţa Unirii, de la ora 21.45, cât şi la o sesiune de Întrebări şi Răspunsuri moderată de Directorul Artistic al festivalului, Mihai Chirilov, la finalul proiecţiei. În această atmosferă, Monica Bîrlădeanu, una dintre protagonistele filmului îi va înmâna celebrului actor Premiul TIFF pentru Întreaga Carieră, oferit unei Personalităţi din Cinematografia Europeană.

În plus, duminică, 5 iunie de la ora 12.30, la TIFF Lounge în Piaţa Unirii publicul va  putea participa la o întâlnire informală cu Michele Placido, urmată de o sesiune de autografe.

Michele Placido- drumul de la un om, la un artist

Michele Placido s-a născut în 1946. Acesta a studiat actoria la Centro Sperimentale di Cinematografia din Roma şi la Academia de Arte Dramatice. Anul 1969 marchează debutul său în actorie în piesa de teatru Visul unei nopţi de vară. Doi ani mai târziu şi-a început cariera în film, lucrând cu regizori precum Luigi Comencini, Mario Monicelli, Salvatore Samperi, Damiano Damiani, Francesco Rosi, Walerian Borowczyk, Marco Bellocchio şi Carlo Lizzani. Primul său mare succes a venit odată cu roul soldatului Paolo Passeri în Marcia trionfale (1976), rolul care i-a adus şi un trofeu David di Donatello – premiile industriei de film din Italia.

Doi ani mai târziu, Michele Placido a obţinut Ursul de Argint pentru Cel mai Bun Actor la Festivalul de Film de la Berlin, pentru rolul unui muncitor homosexual din pseudo-melodrama Ernesto.

În anii ’70 a apărut în mai multe filme de televiziune, însă anul 1983 reprezintă startul unei cariere strălucite în seriale TV, prin rolul care l-a făcut celebru – cel al comisarului Corrado Cattani din seria Caracatiţa. Cea de-a zecea ediţie de TIFF va îmbogăţi lista premiilor marelui regizor italian.

_________

Andrada Lăutaru

 

 

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts