Comisarul Dacian Cioloș participă la Conferința Consorțiului USAMV

Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Cioloş și Președintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, Paolo De Castro sunt doar câteva dintre personalitățile care participă în perioada 4-8 mai la Conferința Consorțiului USAMV din România pe tema Politica agricolă comună (PAC) și învățământul superior agricol românesc.

Deschiderea oficială a Conferinței, dar și a Târgului Internațional ”Agraria” a avut loc în această dimineață, iar de la ora 17:00 va avea loc Reuniunea Rectorilor Consorţiului USAMV din România.

Mâine, 5 mai, de la ora 16:00 se va desfășura o prezentare despre ceea ce înseamnă practica agricolă. La acest eveniment va fi prezent și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. De asemenea, stundenților le va mai fi prezentat și proiectul IPOSDRU, dar și vizitarea unei ferme.

În data de 6 mai, va avea loc festivitatea de deschidere a competiţiei profesionale şi sportive“Agronomiada”, aflată la ediţia a XIII-a, în sala Aula Magna. La festivitate vor participa studenţi și cadre didactice, reprezentanții Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), ai Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) și ai Consorţiului USAMVR.

În această zi, vor fi prezenți Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Cioloş, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu, Președintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, Paolo De Castro, dar și Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu.

Evenimentele continuă în 7 mai, de la ora 09:00 cu tema ”Viticultura, un pariu câștigat” și cu o vizită la Castelul “Cetatea de Baltă” – SC Jidvei SA.

____________

Baciu Anca