Clujul se pregăteşte să fie TIFF

Din oraş Eveniment

Cu 9 zile înainte de a se da startul oficial al celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film, la Cluj a fost vizionat spotul oficial al festivalului.  Astfel, am avut parte de un Retrospectiff în care Corneliu Porumboiu e “Hagiul Tiffului.

De ce asemănarea între TIFF şi fotbal? Deoarece “La TIFF vine lumea ca la fotbal să vadă filme”, după cum declară Mihai Chirilov, Directorul artistic al festivalului. Acesta a mai precizat faptul că întreaga campanie video este inspirată din filmul “A fost sau nu a fost”.

Ce aduce nou a zecea ediţie TIFF?

Anul acesta, TIFF  sărbătoreşte 10 ani. Şi îi sărbătoreşte alături de cinefilnii clujeni printr-o serie de evenimente noi, inedite, unele dezvăluite, iar altele păstrate surpriză. TIFF 2011, aduce filme de calitate, piese de teatru, expoziţii în spaţii inedite şi îi provocă pe cinefilii clujeni la TIFF Spirit, un concurs ce premiază cele mai interesante poveşti personale din cadrul festivalului.

Piaţa Unirii- kilometrul 0 al festivalului. Organizatorii au transformat pe parcursul celor 10 zile Tiff platoul Pieţei Unirii  în cea mai importantă locaţie open air a festivalului. Aici, în perioada 3-12 iunie, publicul va fi întâmpinat atât ziua, cât şi seara cu o serie de proiecţii şi evenimente.

Alături de proiecţiile de film, aici vor fi găzduite activităţi precum masterclass-uri, lansări de cărţi şi dvd-uri, conferinţe şi alte surprize din partea organizatorilor. Acest spaţiu a fost inaugurat încă din prima ediţie a festivalului, sub titulatura de Ursus Open Air, iar în fiecare dintre cele 10 ediţii, peste 1000 de spectatori s-au putut bucura de proiecţii originale, din toate categoriile cinematografice.

Costul unui bilet la proiecţiile din cadrul Ursus Open Air este de 5 lei.

Teatrul la TIFF este un alt concept nou pe care organizatorii l-au pregătit pentru această ediţie. Astfel, în perioada 6-10 iunie, o serie de spectacole de teatru vor putea fi urmărite la Teatrul Maghiar, sub egida Teatrul la Tiff.

Anul acesta, TIFF gândeşte şi verde. De aceea, în data de 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, în cadrul proiectului ecoTIFF, vor putea fi urmărite o serie de filme centrate pe tema mediului înconjurător.

“În circuitul lung al proiecţiilor vor fi şi proiecţii în scop caritabil, pentru restaurarea Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Filmul «In a better world» va fi o proiecţie caritabilă, reprezentând începutul unei campanii mai lungi pentru resuscitarea sensibilităţii clujenilor şi a autorităţilor pentru soarta acestei clădiri”, mai subliniază Tudor Giurgiu.

Un anunţ mai puţin fericit este acela că actorul britanic Michael York nu va putea participa la festivalm în ciuda faptului că îşi confirmase deja prezenţa: “O veste neplăcută este faptul că Michael York s-a îmbolnăvit, sunt probleme mai delicate şi a transmis că nu mai poate veni la TIFF. Premiul va fi înmânat, dar actorul nu va fi prezent.”, punctează Tudor Giurgiu, directorul festivalului.

Spiritul şi echipa au rămas la fel şi vin şi în acest an cu forţe proaspete şi multe noutăţi. În acelaşi aer clujean, cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania se pregăteşte de start. Pe parcursul a zece zile, în perioada 3-12 iunie, la Cluj-Napoca vor ajunge peste 700 de invitaţi români şi străini şi 220 de titluri de lung şi scurt metraj din lumea întreagă.

 

_______________

Andrada Lăutaru

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts