Clujul află “Istoria secretă a satmarului”

Cultură UBB Radio

Două generaţii sub coperta aceleiaşi cărţi şi o istorie a oraşului Satu Mare este ceea ce lansarea cărţii scrise de Felician Pop şi Robert Laszlo a adus, astăzi, la Cluj.

“Istoria secretă a satmarului”este titlul cărţii care dezvăluie o altă faţă a istoriei, una transmisă până acum doar prin viu grai. Despre ceea ce i-a motivat să scrie această istorie, autorii susţin că aceasta a venit ca o obligaţie morală faţă de oraşul natal. La rândul său, coautorul Robert Laszlo şi-a încheiat discursul spunând că “nu poţi învia cu adevărat decât pe pământul patriei“.

La evenimentul găzduit de Universitatea “Babeş-Bolyai” cu ocazia zilelor Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei au luat cuvântul decanul facultăţii, Prof. univ. dr. Călin Felezeu, care este şi autorul prefaţei cărţii, cancelarul, Alina Rusu, precum şi Prof. univ. Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie.

Lansarea s-a încheiat cu muzică populară, băutură şi mâncare specifice nordului istoric.

După Cluj, itinerarul lansării cuprinde şi capitale ca Bucureşti, Budapesta şi Viena.

___

Oana Moisil

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts