Cluj Bike Sharing

Din oraş

În decursul zilei de astăzi, primarul oraşului Emil Boc a lansat proiectul european “Bike Sharing” care permite cetăţenilor închiriea bicicletelor în vederea transportului prin oraş. Inaugurarea acestuia a avut loc pe strada Splaiului Independenţei la ora 12:00.

Potrivit acestuia până în prezent sunt aproximativ 470 de biciclete puse în mişcare în toate zonele oraşului, tocmai pentru a încuraja transportul alternativ. Valoarea totală a proiectului se ridică la 14 milioane de lei.

1

Autorităţile încearcă în diferite moduri să sprijine acest mijloc de transport care este benefic şi pentru sănătatea oamenilor. Cei care optează pentru bicicleta în locul maşinii sau a transportului în comun beneficiază de 45 de minute gratuite.

2

Câteva aspecte legate de închirierea acestora a adăugat şi Ovidiu Câmpean, directorul departamentului de Comunicare, Relaţii Publice şi Turism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. A mai precizat faptul că încă se mai lucrează la pistele de biciclete în Floresti si Apahida, dar până anul viitor acestea vor lua sfârşit.

3

Pe raza municipiului sunt 44 de kilometri de pistă.

În cazul în care numărul solicitărilor va creşte, primarul a promis că şi la anul va fi alocat un buget dedicat confecţionării de noi biciclete sperând că va fi un adevărat succes.

Larisa Bîldea / Sursa fotografiilor: Larisa Bîldea

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts