CFR Cluj a pierdut şi ultimul meci în Europa League

Sport

CFR 1907 Cluj a fost înfrântă, miercuri, pe teren propriu de olandezii de la PSV Eindhoven cu scorul de 2-0, în ultima partida din grupa K a Europa League.

Lipsa mizei şi a presiunii, precum şi frigul şi ninsoarea, au făcut ca formaţia clujeană

să nu arate ca o echipă care vrea să obţină un rezultat notabil în faţa unui nume în fotbalul european.

Primul gol a venit în minutul 18, fiind înscris de către Lazovic din penalty, după un fault în careu al lui Peskovic.

După marcarea golului, prima repriză a decurs în aceeaşi manieră, PSV atacând şi încercând să-şi majoreze avantajul.

După pauză clujenii au intrat pe teren parcă mai montaţi, astfel că în primele minute ale reprizei secunde echipa lui Mandorlini a reuşit să se apropie de câteva ori destul de periculos de  poarta olandezilor.

Golul cu numărul doi a venit tot pentru oaspeți, în minutul 67, de Amrabat şi astfel tabela de marcaj indica 2-0 în favoarea celor de la PSV.

2-0 şi CFR colectează 5 înfrângeri în grupa K şi părăseşte Europa, având astfel timp pentru a se dedica, după vacanţă, campionatului intern şi cupei. Pe acest plan, CFR-iștii se descurcă mult mai bine, după cum a subliniat şi tehnicianul italian al feroviarilor, Andrea Mandorlini, în cadrul conferinţei de presă aferente meciului.

Cristina Salvan

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts