CE: Aderarea României la Schengen e în mâinile statelor membre

Internaţional UBB Radio

Decizia finală privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen trebuie luată de statele membre, iar Comisia Europeană (CE) are doar rolul de observator al acestui proces, a declarat Olivier Bailly, purtătorul de cuvânt al CE, în timpul conferinţei de presă de astăzi.

“Evaluarea Schengen şi decizia finală în ceea ce priveşte ridicarea graniţelor interne trebuie luată de statele membre, în interiorul Consiliului. Comisia Europeană este doar un rol de observator al acestui proces. Noi nu evaluăm, nu decidem, nu votăm  nu suntem parte din acest proces. Aceasta este o decizie pur naţională între statele membre, luată cu unanimitate. În prezent, ştim că o decizie este prevăzută a fi luată până în martie.”, a declarat Olivier Bailly, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

În schimb, Olivier Bailly a refuzat să comenteze recentele afirmaţii făcute de oficiali ai diferitelor state member Schengen.

Purtătorul de cuvânt al executivului Uniunii Europene a răspuns astfel întrebării unui jurnalist privind declaraţia Ministrului de Interne din Ungaria, Sandor Pinter, prin care acesta anunţa că aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost amânată. Afirmaţia a fost făcută în contextul în care Ungaria deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2011, iar oficialii ţării vecine şi-au declarat în nenumărate rânduri susţinerea în aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Totuşi, decizia finală în acest sens a se va lua, cel mai probabil, la reuniunea Consiliului European din 24-25 martie 2011.

_________

Mara Rusu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts